Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Nu te joci cu dieta

Nutritie si diete

Nu te joci cu dieta oricat de tare ti-ai dori sa slabesti si ai o responsabilitate cand, la randul tau, esti rugata sa dezvalui reteta ce te-a adus intr-o forma buna in ultima vreme. Am facut o astfel de greseala, nu cu rele intentii, fireste, ci raspunzand rugamintii unui prieten de a-i spune ce regim am urmat, in pofida faptului ca fusesem instruita de nutritionist ca era o dieta gandita special pentru mine. I-am mentionat ca e posibil sa nu se dovedeasca a fi o reteta potrivita pentru el, dar se pare ca n-am fost destul de convingatoare si omul s-a gandit ca astfel evita efortul analizelor medicale, costul consultatiilor si timpul petrecut la nutritionist. A urmat calea aleasa de  mine si, dupa cateva zile, a clacat, pur si simplu a cazut din picioare, sfarsind regimul… pe un pat de spital. A fost destul de amar sentimentul de vinovatie cat sa-nteleg ca singurul meu raspuns posibil la intrebarea: „tu cu ce dieta ai dat cele 22 kg jos?” va fi de acum inainte „iti recomand un nutritionist care va gandi un program sanatos potrivit pentru tine”. Asa ca imi asum riscul de a va dezamagi, caci poate v-ati fi asteptat sa astern pe hartie pasii dietei mele, pe ore si pe zile. Nu o s-o fac, dar va pot spune ca exista niste principii de la care, oricat as fi vrut, nu m-am putut abate, pentru a avea rezultate:

1. Pentru o buna bucata de vreme cel putin, painea (de orice fel!), dulciurile, pastele si orice tip de ulei (chiar si cel de masline) au fost EXCLUSE din meniul meu. Carnea (slaba, doar de pui, vita sau peste, fireste) si legumele nu erau gatite cu niciun strop de ulei. Si o sa ramaneti uimiti cate retete gustoase descoperi pentru carne, gatita doar prin fierbere (rasolul poate fi foarte gustos cu o bucata de branza alaturi sau un ou fiert; o supa e binevenita, daca eviti legumele precum cartoful, de pilda), fie pusa la cuptor in apa cu o foaie de dafin, sare, piper sau orice e pe gustul tau ca ingredient (boia, cimbru, marar, patrunjel etc) doar sa fie facut din plante uscate, nu proaspete; la indemana este si optiunea simpla, carnea la gratar, unde poti sa asezi si cateva felii din legumele tale preferate, care sa-i imprumute aroma. Daca iti plac organele, iti poti permite, de exemplu, o portie de limba in aspic. Exceptia care-mi facea placere: mezelurile nu prea grase, dar fara restrictie de cantitate si cremvustii ce pot fi insotiti de savoarea unui mustar fara zahar (DIJON). Si, desi ceapa sau usturoiul nu sunt indicate, nu strica din cand in cand un mujdei de usturoi facut simplu, cu apa. 

Lungesc aici putin povestea pentru a va spune ca nu, nici macar o data pe saptamana nu am renuntat la regulile de baza, caci am inteles ca aveam sa arunc pe apa Sambetei tot efortul din zilele precedente, asa ca vointa mea a fost de neclintit. S-a intamplat chiar ca in timpul primei parti, cea mai drastica, a dietei, care a durat doua saptamani si a fost menita sa rupa ritmul gresit al corpului meu incorect hranit, sa am de facut un drum la New York. Asta a insemnat aproape jumatate de zi pe drum si fireste ca in avion nu exista un meniu special pentru mine. Am ales doar ceea ce-mi era permis si, cum nu prea aveam ce alege, m-am bazat pe triunghiurile de branza topita pe care le aveam mereu in timpul zilei la mine (si acelea permise cu limita de gramaj, bineinteles, dar care ma ajutau mult sa-mi astampar senzatia de foame). Mai mult, destinatia mea de lucru a insemnat si prezenta la dineuri cateva seri la rand si usor nu mi-a fost, intrucat inceputul e intotdeauna dificil, dar am simtit cu mandrie ca am trecut un mare test de vointa rezistand in fata asaltului culinar si in fata colegilor care ma tot intrebau daca nu iau macar „o prajitura mica, mica!” Odata depasita prima saptamana de dieta, credeti-ma pe cuvant: adaptarea la noua voastra viata nu mai e o povara. Si mai tarziu, dupa ce ati trecut de perioada in care slabiti destul cat sa fiti multumiti, va fi o adevarata placere dieta de intretinere, de fapt un regim de hranire sanatos fara restrictii exagerate, dar bazat pe o minima disciplina care te ajuta pe termen lung.  

2. N-am baut alcool pana la maturitate si nici atunci nu am dat de gust in adevaratul sens al cuvantului, desi am inteles ca nu pot fi o inadaptata in societate si ca a gusta dintr-un pahar de vin la o masa de sarbatoare nu e un pacat de neiertat. Cert e ca obiceiul meu de a evita alcoolul mi-a folosit in timpul dietei mai mult ca oricand, pentru ca asta e o alta regula de baza: licoarea aromata este un inhibitor al procesului de slabire, deci nu exista cale de a face o treaba buna decat renuntand la alcool.

3. Desi nu mi-a fost impus acest punct, cum niciodata nu am fumat si nu am baut cafea, pentru ca pur si simplu nu am fost atrasa de aceste tabieturi, lipsa lor in timpul dietei a fost un ajutor mai ales in procesul paralel cu cel de slabire, adica cel de detoxifiere, un aspect extrem de important despre care voi intra in detalii ceva mai tarziu.

4. Un NU hotarat sucurilor de orice fel, mai cu seama celor imbuteliate, indiferent ca sunt acidulate sau ba (cate un suc proaspat, facut pe loc doar din anumite fructe cu continut de zahar scazut a devenit posibil doar in saptamanile de dieta in care fructele si legumele erau permise; e important de stiut ca fazele dietei urmate de mine insemnau succesiuni de cate doua saptamani in care alternam retetele, nedand astfel corpului meu ocazia sa devina rezistent in fata fazei de dieta urmate si sa stagneze la o greutate intermediara). Exceptia care mi-a facut mare placere: limonada, cu indulcitor in loc de zahar, dar la fel de gustoasa. Apa, plata sau minerala, mi-a fost recomandata in cantitate minima de 2 litri de lichid pe zi. Nu mi-a fost prea usor sa respect aceasta indrumare, recunosc.  

5.    In fiecare zi, nelipsitele vitamine Calciu si Magneziu efervescente ma ajutau sa beau apa mai usor si-mi asigurau o portie de energie atat de necesara, astfel incat sa evit senzatia ca ma simt slabita, epuizata, ametita. Gasiti mai greu in farmacii vitaminele in formula „fara zahar”, dar insistati, pana la urma le veti da de urma. Avantajul: sunt la fel de aromate ca si pastilele efervescente cu zahar si iti dau senzatia ca bei ceva dulce si bun, in sfarsit!

6.    Nicio pauza mai mare de maxim 3 ore intre mese! O mare greseala e aceea de a-ti inchipui ca e bine sa mananci cat mai rar, o data sau de doua ori pe zi. In cazul asta, esti urmarita mereu de o senzatie chinuitoare de foame de-a lungul intregii zile si e mult mai greu sa rezisti in fata tentatiilor. Stomacul tau „mesteca in gol”, cum se spune, si te poti trezi peste noapte si cu o afectiune a stomacului neprevazuta in program. Daca rupi monotonia o data la 3 ore macar cu un iaurt, sa spunem, in situatia in care nu esti acasa si nu iti poti gati ce iti e necesar, tot e mai bine decat nimic. Si, in general, cand stii ca ai o zi plina, ai grija sa iti iei ceva de rontait la tine, astfel incat sa-i dai corpului tau combustibil imediat ce simti ca ti-e foame, nu mai tarziu, cu fiecare minut in plus senzatia se va acutiza si iti va monopoliza gandurile, lasand nervozitatea sa puna stapanire pe mintea ta si tentatiile culinare sa gaseasca o bresa catre mintea si trupul tau. Cand spun „ceva de rontait” nu ma gandesc, fireste, la biscuiti aromati, ciocolata fina sau alte delicatese interzise, ci la ceea ce iti este permis.

7.    Incearca sa nu mananci dupa ora 20, si ultima masa sa fie una cat mai usoara, spre deosebire de mesele pana in ora 14, care sunt necesare a fi mai consistente. Corpul devine mai lenes in partea a doua a zilei si digestia asemenea, deci nu vei reusi sa arzi, ci doar sa „depui” ceea ce mananci fara moderatie catre seara. Eu nu am reusit intotdeauna sa ma incadrez in ora limita 20, dar mi-am permis aceasta exceptie de la regula pentru ca in rest am respectat cu sfintenie ceea ce mi-a fost recomandat de catre medicul nutritionist. Si daca simti ca te ajuta, tine la capul patului o cutie de guma de mestecat fara zahar sa ai ce mesteca in fata televizorului sau cu o carte in mana, pana cand somnul te salveaza.

8.    Miscarea e indicata, cel putin jumatate de ora pe zi. Dar nu la sala de forta mai ales in prima parte a dietei, cand regimul e mai dificil, pentru ca iti creste masa musculara dandu-ti impresia ca „ti se umfla corpul” in loc sa slabeasca si te epuizeaza, ceea ce nu e de dorit. Alergarea si bicicleta insa, chiar si mersul pe jos in aer liber sunt cele mai bune solutii si iti va fi mai usor daca faci efortul in prima parte a zilei. Eu am ales o alta varianta, ca sa-mi fie mai usor am ales ceva pentru sufletul meu: lectiile de dans. Nu am facut niciun alt sport in perioada de dieta, care s-a dovedit a fi destul de eficienta si doar prin ea insasi, dar fireste ca miscarea mi-a adus in plus un tonus bun.    

9.    Inlocuieste in perioada dietei iesirile in oras cu invitatia catre prietenii tai mai degraba la o sueta acasa, pe terenul tau, daca stii ca nu rezisti usor tentatiilor culinare. Daca desertul e cea mai grea restrictie pentru tine, informeaza-te pe internet si in magazinele alimentare, unde gasesti o gama multumitoare de produse de dieta. Iti poti comanda la telefon, de exemplu, si iti sunt aduse acasa in cateva zile, produse care mie imi par delicioase si foarte aproape ca gust de cele bazate pe zahar si derivate, cum ar fi napolitanele de dieta invelite in ciocolata (fireste cu indulcitor), dulceata de visine absolut delicioasa, pungile cu asa-numitele „alune trase in ciocolata”…  

10.    Evita constipatia folosind laxativul pe baza de plante recomandat de nutritionist, nu e un moft, stie omul ce spune!

11.    Moderatie in tot ce faci, dieta nu poate fi eficienta daca muncesti in exces pana cazi din picioare, e clar ca nu vei rezista pe termen lung si vei crea si un dezechilibru in comunicarea cu colegii si cu cei dragi din cauza starii de nervozitate indusa de ideea de restrictie, iar acestia nu vor mai intelege daca ai ales sau nu, de fapt, calea cea buna pentru tine. Nu incepe o dieta intr-o perioada in care ti se cere un efort suplimentar pe o alta directie. Si daca ai pornit la drum, atunci propune-ti o viata sanatoasa in totalitate, e pentru tine o sansa sa-ti reorganizezi prioritatile si sa pui ordine in mintea ta si in sentimente, nu doar in corpul tau.

12.    Iubeste! Iubeste-te pe tine insati atat de mult cat sa merite ceea ce faci, iubeste-ti barbatul pentru care schimbarea din tine va fi o placere, o provocare si un nou motiv de atractie, iubeste-ti copiii care au nevoie de tine energica, sanatoasa, cu mintea deschisa catre ei si… cu chef de joaca!


Si nu uita: ceea ce ai citit mai sus nu e o dieta, ci sunt cateva principii care au avut un efect benefic asupra mea, dintre care, totusi, unele pot avea nevoie de ajustari sau schimbari pentru tine. Pentru asta, nu lua decizii de una singura, nu uita sa pornesti de la pasul numarul unu: fa-ti analizele si mergi la nutritionist! 

SURSA: ANDREEA MARIN BANICA

Comentarii

06.11.2011 deeabobo

Multumesc pt sfat. As vrea sa stau si eu de vb cu un nutritionist bun daca este in scoala mamelor sau puteti sa recomandati in alta parte. Va multumesc si va iubim mult pt tot cea ce faceti pt noi, va pup!

06.11.2011 saionascu

Va transmit multe salutari din Austria!

Andreea multumim ca existi!

Am avut si eu probleme cu kilogramele si inca mai am de dat cam 5 kg. Am dat cam 25 kg in 2 ani. A fost destul de greu! Reteta este perseverenta si binenteles o alimentatie sanatoasa si echilibrata cum a descris si Andreea. Aceste principii trebuie sa fie un mod de viata si nu ceva de scurta durata. Recunosc ca este mai usor daca iti permiti si financiar un nutritionist si sa-ti cumperi alimente sanatoase.

Va multumesc!

02.11.2011 georgiana_dana83

Jos palaria in fata unei astfel de doamne care doreste sa ajute mame in impas...Sfaturi bune ,practice si ajutor, asta avem aici pe Scoala mamelor .... Bravo Andreea Marin....Sa o tii tot asa si LA MULTI ANI SCOLA MAMELOR!

26.10.2011 laubabalau

Badescu Madalina, multumesc pt sfat, dar as vrea sa stau si eu de vb cu un nutritionist bun daca este in scoala mamelor va multumesc si va iubim mult pt tot cea ce faceti pt noi, va pup!

23.10.2011 Ramona Bene

Sfaturi bune de urmat si de aplicat- am slabit si eu cam 15 kg,mai am inca de slabit putin dar m-am oprit nu stiu de ce. Am incercat sa mananc cat de sanatos se poate, putina paine alba, doar din faina integrala,min. 2litri de lichide pe zi ceaiuri de toate felurile si putine dulciuri,de preferinta facute acasa,miscare multa. Draga Andreea ma bucur nespus de mult de prezenta ta in viata noastra,inspiri putere de munca si multa dorinta de a razbi in viata. Copilul meu e tot din 15 dec.si e chiar placut sa stiu ca ne leaga ceva atat de frumos

17.09.2011 popoana

multumesc mult

27.07.2011 darcor02

Multumim pentru sfaturi, aveti foarte mare dreptate!

Mult succes in continuare!

26.07.2011 ioana rozmarin

apreciez mult sfaturile; am trecut si eu printr-o perioada dificila; care din pacate nu s-a incheiat; stari profunde de anxietate si frici neintemeiate; desigur am luat si kg in plus cu toate ca fac miscare si exercitii cca o ora si 30 minute, si nu reusesc sa scap de ele; as dori sa ma ajutati

12.06.2011 cristina ramona

multumesc pt sfaturi si eu ma chinui sa slabesc da mi-e foarte greu. Va admir si ma bucur ca am reusit sa intru si eu pe acest site

04.06.2011 MARIANA LUTUTOVICI

Multumim pentru sfaturi si iti dorim succese si multa sanatate tie si familiei tale.

05.05.2011 consu

buna imi doresc si eu f mult sa slabesc dar nu prea imi permit un nutritionist sau diete scumpe daca puteti sa-mi dati si mie un sfat v-as fi f recunoscatore:*

03.05.2011 cosmina 25

Buna tuturor, am vazut reclama la TV cu scoala mamelor, sunt fericita ca am gasit in sfarsit o sursa de unde pot lua sfaturi. Problema mea e grava, am nascut in urma cu aproape 11 luni prin cezariana si dupa sarcina nu am slabit decat 5 kg care le-am pus foarte repede la loc, inaltimea mea e de 1,59 si am 72 kg. Nu am urmat o dieta,  uneori m-am abtinut de la unele produse cum ar fi painea sau dulciuri, locuiesc in Cipru unde viata e foarte scumpa si financiar nu imi permit sa merg la un nutritionist. Problema e ca mi-e foarte frica sa nu imi pierd sotul care nu mai e la fel cu mine ca atunci cand cantaream 49 kg, a aparut distanta intre noi, as fi foarte recunascatoare tuturor care m-ar putea ajuta cu un sfat. Multumesc si succes tuturor

19.04.2011 silvy

Multumim frumos pt sfaturi, si ar fi ideal daca ne-ai recomanda un nutritionist.

Eu am nascut de 9 luni, nu mai alaptez si as dori sa slabesc 6-7 kg pe care le-am acumulat in plus, si mai ales sa dau jos minunatia de burtica cu care m-am ales. Am mers la un nutritionist care la fel ca mamica de mai sus, m-a cantarit, m-a intrebat daca mananc multa paine si daca ultima masa este dupa ora 19 si mi-a data o dieta pe care nu am urmat-o si uite asa am cheltuit 100 lei, pt 30 min.

30.03.2011 Raluca Z

Sunteti un exemplu demn de urmat. Multumim pentru sfaturi si pentru grija pe care o manifestati pentru mamicile din Romania. Mult succes in continuare.

29.03.2011 MARILENA DRAGA

Am o prietena buna care a nascut prin cezariana. Intrebarea mea este daca doar dupa o luna poate sa faca exercitii fizice, adica sa mearga la sala. Este foarte preocupata ca a luat in greutate si vrea sa dea cat poate de repede jos kilele puse n timpul sarcinii. Va multumesc!

23.03.2011 petysarah

multumesc foarte frumos pentru sfaturi. eu am 1.58 inaltime si 68 de kg.

21.03.2011 simona_drehluta

cat de mult afecteaza dieta calitatii laptelui?...eu as vrea sa slabesc dar eu alaptez bebelashul..si mi-e teama sa nu scad calitatea laptelui

16.03.2011 radu daniela

da intr-adevar este un mod de viata sanatos, nu as vrea sa ma victimizez dar sincer nu dispun financiar de multi bani si in afara de acest lucru trebuie sa fac multe sacrificii pentru copilasii mei iar eu ma clasez intotdeauna pe ultimul loc. Oricum sunt niste sfaturi bine venite, va respect si va indragesc foarte mult.

16.03.2011 rusu elena iuliana

multumesc lui Dumnezeu ca inca mai exista oameni in tara lui papura-voda multumesc mult tuturor celor de aici!

13.03.2011 EMILIA MIRABELA

Multumim pentru sfaturi si pentru ca sunteti aproape de noi. Eu in ultimele luni am luat cateva kilograme in plus si nu am puterea sa incep dieta. Este adevarat ca nici serviciul nu-mi prea permite dar, cred ca asta e doar un pretext. Cred ca am nevoie decat de putina hotarare si vointa caci e cel mai important lucru. Pentru mine ati fost mereu un model si acum ma bucur sa va stiu asa aproape de mine. Mult succes in ceea ce va doriti si felicitari pentru familia frumoasa pe care o aveti!

11.03.2011 Chiticaru Mariana

multumim pentru sfaturi, mult succes in tot ceea ce faci.

10.03.2011 Natali@_85

Sfaturi foarte utile, multumim din suflet.

09.03.2011 miha pop

Multumesc,Andreea! Si eu ma intrebam cum reusesti sa fii in forma...sunt principii cu care toate suntem de acord. Unele insa avem nevoie si de ajutorul nutritionistilor, cum spuneai. In plus cele care stam acasa in concediu, cu copiii nu avem asa multa activitate fizica, mai ales iarna. Dar vine primavara si eu imi pun sperantele in ea.

Mie imi dai tare mult curaj pentru ca se vede ca faci totul din suflet.

NUMAI BINE ITI DORESC!

08.03.2011 tinkerbell

Eu am ales drumul catre un nutritionist, in care mi-am pus toata speranta, dar ,,surpriza'' a fost tare neplacuta. Speram si eu ca imi va indica o dieta personalizata, dar nici vorba: m-a cantarit, m-a masurat, m-a intrebat cate ceva la modul general de ce anume mananc - asta cam in 20 minute - si, pentru 780 lei am primit pe mail cateva pagini cu recomandari generale in ale nutritiei + inca 2 sedinte de masurat si cantarit ulterioare. Astfel a decurs programul meu ..personalizat'' de dieta. Chiar eram curioasa sa stiu ce inseamna un program personalizat pentru ca ceea am experimentat eu, cu siguranta, nu inseamna asa ceva. Multumesc

07.03.2011 ioni 1981

Ce pot sa fac pentru sanatatea mea? Am 30 de ano si 153 cm. Am 75 de kg. Am tinut regim cateva luni, am fost la nutritionist. Am slabit, ajunsesem la 69 de kg, dar din cauza stresului pe care il am ma mingras f repede pe sistem nervos. Ce sfaturi imi dati? Nu mamanc mult, iar paine mananc foarte putina.

07.03.2011 Petruta

intr-adevar sunt principii sanatoase. Le cunosc chiar daca le mai uit uneori. Cel mai greu este sa incepi o dieta. Eu in stadiul acesta ma aflu. Nu sunt suficient de motivata si nici nu dispun financiar de multi bani. Dar nu am pierdut speranta ca o sa-mi revin.

04.03.2011 adelagherghisan

Multumim pentru sfaturi.

04.03.2011 cromaria

multumesc ptr sfaturi, andreea !!! asta e un stil de viata sanatos si imi doresc sa il aplic...am nascut acum 4 luni si au ramas cateva kilograme pe ici pe colo...

03.03.2011 elena popescu

Sfaturile sunt bine venite oricand, mai ales cand le primin de la tine. Mult succes in continuare in tot ce vrei sa realizezi!

18.02.2011 madalinanistor

multumim pentru sfaturi. mult succes pe toate planurile

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici