Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Puterea cuvintelor

Secretele comunicarii

Dau drumul la televizor sa vad ce noutati ne aduce ziua de azi. Mai nimic. Cutite harnice feliaza aerul, suiera ghioaga, otrava sasaie in buzunarele ascunse ale invitatilor. Rezist doua minute, dupa care scot sonorul. Despartiti de cuvintele lor, oamenii de pe ecran isi recapata chipul. Demonii isi slabesc stransoarea si dau un pas inapoi, iar fetele incep sa se adune, atom cu atom, de pe unde au fost pulverizate. „Ca motanul de Cheshire din ‘Alice in tara minunilor' ”, imi vine sa zic. Intai, li se developeaza nasul, apoi obrazul li se deznoada din incrancenare si se rotunjeste. Si, intr-un final, ochii. Ochii rasar de dupa gura ca planetele dintr-un science fiction. Rasuflu usurata, ating peretii camerei. Sunt acasa, pe planeta Pamant.

 

Pe strada mea, oamenii isi croiesc drum spre casele lor. Ora e tarzie si ii vad cum isi iutesc pasii, tragand dupa ei bocceaua zilei ce-a trecut. Planuri pentru maine, amestecate printre maruntisul din portofele, merinde si griji. Chiar daca nu le vad ochii, umerii lor imi spun povestea vorbelor culese peste zi. 

 

Baiatul ce traverseaza spre partea luminata a strazii a primit azi incurajari - vad asta. O fi acceptat invitatia la film fata aceea fasneata din vecini… Il vad cum despica aerul cu miscari largi. I-au incoltit aripile si strada mea e prea ingusta pentru el. Se impiedica. Asa patesc toti indragostitii. In jurul lui, cuvintele se-nvart in cercuri ametitoare ca niste catelandri. 

 

Peste drum, sub felinarul spart, o femeie isi muta greu sacosa dintr-o mana in alta. Din mers, sterge cu umarul zidul de beton… S-a certat cu sotul…a cata oara? Rugina vorbelor i-a patruns trupul pana la os si mi-e teama ca o sa se dezintegreze pana acasa.

 

Zece metri mai incolo, barbatul ce coboara din masina e aproape straveziu. Frica i-a topit maruntaiele. Vine de la spital. In salonul cu peretii zugraviti in alb, mama era atat de fericita ca-l vede. A mancat cu pofta strugurii adusi de el si i-a spus ca, de Craciun, vine verisoara din strainatate, cu sotul si cu fata cea mica, si „Ce meciuri de canasta o sa incingem! Ca pe vremuri!” La plecare, doctorul l-a luat deoparte si i-a spus…I-a spus.     

 

Vorbe, cuvinte, sunete cu inteles. Puterea lor ridica din cenusa lumii si tot ea darama intr-o clipita. Sunt oameni pe care mi-i amintesc pentru ca au rostit vorbe ce mi-au oblojit sufletul, atunci cand m-a durut. Le pastrez si acum, le dau mai departe - nu cred ca balsamul lor se va pierde vreodata.  Si sunt chipuri pe care as vrea sa le dau uitarii si nu pot, tot din pricina cuvintelor, naprasnice ca un pumnal.

 

Apoi sunt si cuvintele-maini. Da, maini. Cuvinte ce m-au modelat si m-au intors catre lume cu blandete. „Oricat de greu ar fi, continua sa zambesti. Nu-i vina celor ce te inconjoara.” Aud si acum vocea mamei care ma invata sa nu pun pe umerii altora propriile tristeti, ii vad fata intoarsa spre mine, atat de aproape. O secunda si simt sarutul ce mi-a descretit atunci fruntea de copil suparat. Cuvintele le pastrez, de mainile poposind a mangaiere pe fruntea mea mi-e dor pana la lacrimi.

 

Vorbe-arcuri, ce te provoaca si te proiecteaza hat dincolo de mersul cuminte al vietii. „Ai curaj?’ – „Bineinteles ca am. Am curaj sa fac orice!” Eram patru sau cinci in camera in care locuiam la acea vreme, in caminul facultatii - genul de fete vesele care aduc vesti si care se imping de la spate una pe cealalta sa faca lucruri inedite. Asa a intrat colega mea in camera si mi-a spus de afisul vazut undeva, pe un stalp din Copou, ce anunta un concurs la televiziunea ieseanaa. „Ai curaj?” Manusa fusese aruncata. Am bravat. Habar n-aveam ca in concurs se inscrisesera alti 200 de candidati… Restul, cum se spune, e istorie.

 

Cuvinte-ingeri, trimise prin oameni sa ne ridice de jos, cand ultimul firicel de speranta se topeste sub ochii nostri. Totul e sa-ti pleci urechea, sa le auzi, sa nu le lasi sa se rataceasca printre vorbiri conventionale si fara noima uneori, ce ne-nsotesc la fiecare pas.  

 

Lucram la stiri, cand, intr-o dimineata, mi s-a facut rau. Cu o ora mai devreme, facusem sport. Nimic nou, efortul obisnuit de fiecare zi. Durerea a venit ca din senin, ca un cutit implantat in stomac. Apoi o mana nevazuta a tras cutitul in jos. Eram naucita, nu aveam nicio explicatie. Puteam sa merg, sa vorbesc, ba chiar reuseam sa pacalesc durerea, gasind o pozitie  comoda si ramanand asa, cuminte, fara sa ma clintesc. Ori eu nu prea puteam sa stau. Aveam o responsabilitate: seara trebuia sa aduc vesti in casele a milioane de oameni. 

 

Medicul de familie m-a trimis la un specialist. Simtise ca treaba nu pare in regula. Pana la spital, am mers o buna bucata de drum pe jos.Pe atunci, a lua un taxi era un lux pentru mine.

 

Imediat ce m-a examinat, medicul s-a adresat asistentelor:

- Pregatiti sala de operatie. Urgent.

Am inghetat. Nu intelegeam nimic. Incalceam vorbele si, cumva, incercam sa trag de timp:

- Dar, stati putin…domnule doctor… e grav, chiar nu putem amana?..

- Aveti un litru de sange in abdomen. Socotiti  dv. daca e grav sau ba. In maxim o jumatate de ora trebuie sa fiti pe masa de operatie.

- Si daca nu?! – eu, de acolo, incercand sa-mi adun ultimele farame de curaj.

- Daca nu… muriti, domnisoara. Dar daca da, mai aveti cel putin 50 la suta sanse sa fiti pe viitor mama. Nu neglijati aceasta sansa.

 

Il priveam… fara cuvinte. Nu auzisem in viata mea de sarcina extrauterina. Eram insarcinata?! Ba nu…fusesem insarcinata?! Eram si nu eram, totodata?!? In nestiinta mea, sarisem etape. Adapostisem un firicel de viata si acum il pierdeam. Stateam fata in fata cu acest deznodamant si simteam, ca intr-un film derulat invers, cum ma ajung din urma trairi pierdute. Numai ca toate aveau un gust amar acum…

 

Valul m-a izbit si s-a retras. M-am trezit pe un pat de spital. Cu ce am ramas? Am ramas cu ceva?  Nu se poate ca o viata sa dispara asa, fara niciun semn, ca si cum nici n-ar fi trecut pe aici. Simteam gustul amar al sperantei gasite si frante in secunda urmatoare. Probabil, asta e tot ce mi-a ramas de atunci. Si taietura de 15 centimetri, care imi va aminti mereu ca pe acolo a trecut o scanteie de om, copilul meu, eu insami copil la vremea aceea…

 

Anii au trecut. Mi-am umplut viata ochi cu alte vieti, am muncit de mi-au sarit capacele. Durerile din trecut fusesera exorcizate. Apoi, intr-o zi, soarele a rasarit numai pentru mine. In ziua aceea, mi-am intalnit marea dragoste. Eram deja femeie matura si omul de langa mine mi-a trezit pentru prima data dorinta  - nu intamplarea - de a fi mama. Ne-am unit destinele, iar peste un timp, a venit si vestea ca vom fi parinti. De bucurie, dansam prin casa ca un copil sub bradul de Craciun. Simteam ca iubirea noastra, focul ce izbucnise intre noi urca spre sensuri noi, ca sus, in ceruri, se deschisese  o fereastra numai pentru noi doi si ca, de acolo, ni se ofera o farama de nemurire. M-am lasat prada visarii, asa cum nu o mai facusem niciodata pana atunci. Visam cu luni inainte, fara sa ma trag de maneca, fara sa ma cenzurez. Inchideam ochii si visam lumea noua ce mi se deschidea inainte, bucuria de a da viata, inima mica tainuita sub a mea, viata pe doua voci, pe doua batai, planuri, planuri… ce nume ii vom da?.. mai canta o data melodia aceea – o sa-i placa… o sa fie ca tine…ba nu, ca mine, abia astept sa punem mana si sa simtim cum danseaza…Apoi, imaginea mea cu copilul in brate. Implinirea. Apoi…

 

La nici o luna distanta, chiar de ziua mea, eram pe masa de operatie si, pentru prima oara dupa foarte multi ani, simteam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodata: sarcina extrauterina. In minutele urmatoare, sansele mele de a fi mama atarnau de hazard, ca la ruleta ruseasca, totul depindea de un singur amanunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sanatoasa sau cea ciuntita in urma cu ani. Nu-mi gaseam linistea si mintea mea derula la nesfarsit: „si daca e pe partea sanatoasa, bisturiul imi va reteza, o data cu ea, si ultima sansa”.  Atunci sotul meu - despre care am crezut si cred in continuare ca are o legatura speciala cu divinitatea – m-a privit in ochi si mi-a spus: „Stai linistita. Nu-i asa cum crezi. Pur si simplu, nu e momentul potrivit pentru noi. E prea devreme. O sa fie bine, ai sa vezi.”

 

Am simtit aproape fizic cum aceste cuvinte mi se aseaza pe umeri si ma readuc la calm si limpezime. Au fost cuvinte-inger. Caldura lor m-a cuprins pe dinauntru si m-a vindecat. Cum a stiut, de unde a stiut ramane pentru mine o nepatrunsa taina…

 

O noua taietura de 15 centimetri s-a suprapus peste vechea cicatrice. Cand am deschis ochii dupa operatie, primele cuvinte pe care le-am auzit au fost: „Ti-am spus ca o sa fie bine”. Alaturi de el, medicul mi-a confirmat : „Esti norocoasa. Ne vedem degraba, cand o fi sa te mosesc”.

 

Usor usor, ranile trupesti s-au vindecat si am inceput din nou sa sper. Medicul imi spunea ca m-am refacut complet si ca ma asteapta cat mai curand sa-i dau vestea cea mare. Numai ca zilele treceau, iar speranta mea se transforma in deznadejde, lipsa de incredere in capacitatile mele ca femeie, apoi in obsesie. Si, cel mai grav, starea mea a devenit depresie. Mi se parea nedrept sa mi se intample asa. Iubeam copiii. Daruiam mult suflet copiilor care nu erau ai mei si eu eram lipsita de bucuria de a fi mama. Facusem tot ce am fost sfatuita, investigatii peste investigatii. Parea ca singura optiune ce-mi ramanea era fertilizarea in vitro. Nu-mi puteam scoate insa din minte cuvintele medicului meu:”Tu poti ramane insarcinata pe cale naturala. Iti trebuie doar rabdare si calm”. Si tocmai ele imi lipseau.  

 

Am inceput sa ma rog, altfel decat o faceam pana atunci. Dumnezeu mi-a scos in cale un preot cu har. In timp ce ii marturiseam durerea din suflet, parintele m-a fixat cu ochi patrunzatori si mi-a spus: „Asculta-ma ce-ti spun. Pana la sfarsitul anului, vei aduce pe lume o fetita cu ochi albastri, cu parul balai si cret”.  Am incercat sa-mi ascund zambetul amar. Hm, din doi parinti bruneti, cu ochii caprui, ce sanse erau sa se nasca un copil blond, cu ochi albastri? Si inca o fetita, cand, pe linie paterna, familia sotului avea numai descendenti de sex masculin. Ceea ce-mi spunea omul cu har nu se preta la nicio explicatie logica. Dar am vrut atat de mult sa cred in vorbele duhovnicului meu, incat i-am urmat intocmai povata. Am deschis cartea de rugaciuni si mi-am pus tot sufletul in rugaciunea de fiecare seara. Fiind o fire rationala insa, mi-am spus ca nu pot sa stau cu mainile-n san si sa nu intreprind si pasi concreti. Mi-era clar ca toate sfaturile celor din jur, cum ca ma gandesc prea mult si ca trebuie sa las lucrurile sa vina de la sine, nu aveau in mine niciun ecou pe moment. Nu eram in stare sa ma prefac ca uit nici macar o zi. Devenise cea mai dureroasa neputinta a mea. De aceea, mi-am zis ca las sa mai treaca doua luni, pana intram in vacanta, si atunci voi avea linistea necesara sa fac pasul urmator. M-am decis pentru fertilizare in vitro. 

 

Intr-o succesiune de clipe suspendate, in care anumiti oameni, iata, mi-au spus vorbe ce au avut forta de a mi se intipari in minte pentru tot restul vietii, a venit si momentul poate cel mai important. Exact in ziua in care am luat hotararea de care spuneam mai sus, am avut o mica discutie cu sotia unui prieten vechi al sotului meu. Ea nu este romanca si nu traieste in tara. Intalnirea noastra, intocmai la acel moment, parea a fi una… comuna, intamplatoare. Dar cuvintele rostite de ea in dorinta de a ma sprijini moral mi-au fost oferite ca o taina. „In fiecare zi – mi-a spus - retrage-te pentru 10 minute, nu mai mult, in camera ta sau intr-un alt loc, in care sa te simti confortabil. Izoleaza-te de lume si de toate problemele tale de peste zi. Nu lasa pe nimeni sa intre – acela e doar timpul tau. Spune-le si celor dragi ca ai nevoie de acest ragaz si roaga-i sa nu te intrerupa sub niciun chip. Intinde-te, ia o pozitie comoda si inchide ochii. Daca simti nevoia, trage jaluzelele si cufunda-te in visul tau. Poate nu vei reusi de la inceput sa te rupi cu totul de restul problemelor ce te framanta peste zi. Fa totusi un efort si concentreaza-te, astfel incat, incet-incet, in acele 10 minute sa fii doar tu si o alta realitate: visul tau. Imagineaza-ti ca ai devenit deja mama. Imagineaza-ti exact clipa de dupa nastere, cand copilul iti este asezat in brate si lasa-te in voia sentimentelor puternice din acel moment. Bucura-te din tot sufletul, necenzurat, ca si cum s-ar fi intamplat deja. Inchipuie-ti ca-l tii la piept, ca-l alinti, ca-i simti caldura. Ca este acolo pentru tine. Dupa ce te-ai incarcat cu aceasta energie pozitiva, revino la realitate si spune-ti: „Bine, pentru ziua de azi mi-am oferit clipele de bucurie de care sufletul meu are atata nevoie. Acum este momentul sa ma opresc si sa-mi continui viata, pentru ca stiu: maine voi fi din nou aici si ma voi bucura in acelasi chip.” In felul asta – mi-a spus ea –  prin forta imaginatiei tale, ii vei oferi corpului tau linistea, relaxarea si bucuria dorita, chiar daca in portii mici, si iti vei vindeca obsesia. Ii vei da si omului pe care il iubesti confortul si certitudinea ca esti o femeie sanatoasa si ca, atunci cand sunteti impreuna, este pentru ca asta se numeste dragoste si nu „trebuie sa facem un copil”. Vei inlatura blocajul din minte si trup, care acum nu te lasa sa devii mama, asa cum visezi”. 

 

Ei bine, forta acestor vorbe a fost ca o incantatie magica pentru mine. Dupa o luna ramaneam insarcinata. Dupa alte cateva, aflam ca voi avea o fetita. Iar cand a venit pe lume si am putut-o privi in ochi, m-am convins ca profetia preotului cu har s-a implinit. Tineam in brate o minune cu ochi de senin si parul balai, ineluse, de parca soarele se jucase pe chipul ei: Ana Violeta.

 

SURSA: ANDREEA MARIN BANICA

Comentarii

31.10.2011 mihaela andrei
Andreea felicitari . Iti scrie o moldoveanca din tg neamnt ,mama a doi copii, care va fi super fericitata, daca la sfarsitul vietii va realiza si va face ptr semenii ei macar jumatate din ce ai facut tu. Desi nu ne conoastem si nu am pretentia asta,stiu ca sub chipul de femeie puternica sta o femeie  blanda cu nopti de lacrimi pline, cu frustrari adunate din cauza rautatilor gratuite a unor oameni mici, cu ani de auto educare si de disciplina,si de munca crunta ptr a obtine fericirea care e familia ta si dorinta constanta de da innapoi si sufletul din tine.ce nu stim noi e ca nu ne nastem celebri.ne nastem doar cu un dar ,care prin munca devine,ceva urias,care poate schimba vieti sau nu. E o chestiune de vointa si alegere; de multe ori cand sunt intrun impas ma gandesc ce ar face moldoveanca mea sa reuseaca? Ma adun, zambesc, ma ridic,si spun ca orice problema are o rezolvare,si reusesc sa merg mai departe.sper ca randul meu sa-ti urmezi exemplu,si sa fac ptr o alta femeie,ce-ai facut tu ptr mine. Multa sanatate si bucura-te de frumoasa ta familie . Ai muncit si ai platit destul ptr ea. Multa sanatate.

30.10.2011 Perianu

Foarte frumos , frumoasa poveste , cu bune , cu rele , important este finalul triumfator! Felicitari Andreea ! Esti o femeie puternica , o mama si o sotie devotata , m-a impresionat povestea ta , iar modul in care ai povestit-o iti face parul de gaina.

28.10.2011 isabela-cristina

Felicitari Andreea pentru familia frumoasa pe care o ai. Esti intr-adrevar o femeie puternica, pentru ca ai demonstrat-o de atatea ori si Dumnezeu rasplateste bunatatea intotdeauna cu un dar nepretuit!

04.10.2011 Elena.cru

Extraordinar !!!!

08.09.2011 Nicoleta Varabiev

Cuvintele nu si au rostul! O adevarata Doamna, o adevarata Femeie, o adevarata Mama!

05.04.2011 micky23

Acest pasaj l-am regasit in albumul "Pretuieste viata" (un dar minunat!) si recunosc ca, m-a emotionat foarte tare. Multi oameni cred ca, Andreea Marin, cea pe care ei o vad la televizor a avut mereu o viata linistita, o viata de basm. Ma doare foarte tare sa vad ca traiesc intr-o lume atat de superficiala, in care oamenii nu stiu decat sa judece, sa te judece. Este atat de frumos sa primesti o vorba buna, sa vezi ca pe strada oamenii iti zambesc. Ori, negativismul pare sa fi pus stapanire pe multa lume...pe prea multa lume. E dureros! Si tocmai de aceea, am ales aceasta cale pentru a-i transmite Andreei cele mai calde ganduri. Pot sa spun ca te admir de o viata, desi am 23 ani. Un model de om, de reusita intr-o lume atat de dura. Felicitari Andreea pentru toate reusitele tale si iti doresc multa sanatate, putere de munca si sa fi inconjurata de cat mai multi oameni frumosi. pupici.

25.03.2011 tanya

Te-am admirat intotdeauna Andreea, te admir si in continuare, te voi admira mereu pentru curajul de care dai dovada. Nu ti-a fost usor, dar ai reusit, pentru ca ai crezut si ai sperat... nu am cuvinte. Felicitari pentru ca ai reusit, pentru ca ai un ingeras de fetita, o familie minunata. Dumnezeu e cu voi si cu noi toti cei care cred in bine, fac bine sunt puternici si lupta. Iti doresc tot binele din lume!

15.03.2011 Veronica

Draga Andreea, aproape zilnic ma hranesc din tot ce ne daruiesti si crede-ma, involuntar, am ajuns sa tin la tine foarte mult! Ador modul in care ne vorbesti, te simt aproape de sufletul meu, iar poate intr-o zi voi indrazni sa astern cateva farame din viata mea. Imi doresc mult sa te consider prietena mea, chiar daca o parte din mine imi spune ca lucrul acesta e imposibil, dar cine cunoaste toate tainele acestei vieti sau cine cunoaste dinainte cararile vietii? Multa fericire iti doresc tie, familiei tale si echipei cu care lucrezi! Cu drag,

13.03.2011 sperantza manuela

Dumnezeule, ce frumos! Pentru ca nu am banuit nici o clipa ca este vorba despre cineva renumit, am citit fara prejudecati, am crezut ca este vorba de un om caruia nu prea i-au reusit toate in viata, ce surpriza sa aflu ca da, si ce-i astazi pe val, femeii puternice, sunt...oameni! Minunati, chiar! Da, si ca nu le merge totul ca la carte, au ofuri si doruri si chiar sperante. Frumos!

09.03.2011 coco coco

doamne ce frumos ,felicitari din inima ca le meriti!

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici